Tunet

Aşa că adu tunetul. Şi tot ce ai mai bun şi aruncă în mine cu ele.
Aprinde-ţi ochii.
Las-o baltă şi ia-o de la capăt.

Constatări.3

Eu ţi-am alergat prin vene. Tu n-ai ştiut să tragi de sfori.

Mii.

Chiar vrei să îţi spun de mii de ori cine sunt?
Un nimeni şi nimic, într-un sfârşit
Aşa că nu mă fă să mă repet.

Am zis, odată sau poate de mii de ori
Că m-am plictisit. Ai tăcut
Ai ignorat ce-am avut de discutat
Şi m-ai lăsat
Pradă unui monolog interior
Covârşitor.

Dar acum tac, nu are rost
Să mai vorbesc
Pentru un ascultător
Nepăsător.

Cărtărescu

Fiindcă refuz să mai scriu despre ce n-am trăit, scriu despre dimineaţă asta de septembrie '89(singura concesie sunt rimele)


Ai şters-o la facultate.
Zâmbesc, lucrurile mi se par atât de ciudate...
Cafeaua are gust de ruj fiindcă buzele mele au gust de ruj
de la buzele tale-
foloseşti un Magic Lipstick turcesc, verde în tub auriu
dar pe buzele tale devine un roz unsuros -
e tare frumos...

Erai într-o grabă. Te ojai în oglindă.
Somnul nu mai trebuia să te prindă
fiindcă domnul Frâncu s-ar fi supărat, iar apoi
mai chiuliseşi şi joi...
Ţi-am pregătit repede să mănânci ceva:
salată de morcovi şi ţelină cu un măr ras amestecat în ea
şi un ceai chinezesc la plic.
Pâine mai avem doar un pic.

Lucrurile mi se par atât, atât de ciudate:
noi locuim în aceeaşi casă
citim alături, în acelaşi pat
dormim alături, iar când spălăm împreună
tragem o boxă de la picup până în faţa uşii de la baie
şi ascultăm Beatles prin hărmălaie.
Îmi porţi cămăşile şi-ţi port puloverele,
Îmi porţi sâmbetele şi-ţi port zâmbetele.

Acum ai şters-o la facultate.
Ies şi eu în holul blocului, îmbrăcat numai pe jumătate.
Chemi liftul şi liftul vine
Dar ţi-ai uitat cheile sau abonamentul şi te întorci iarăşi la mine
şi între timp îţi fură liftul cineva
şi-njuri uşurel, şi eu: bye-bye, draga mea,
să fii atentă acolo, la LRC, LFC
sau ce dracu mai e...

Liftul coboară şi mă întorc în bucătărie
continui să-mi beau cafeaua cu gust de ruj
de la Magic Lipstickul tău
îmi fac o mie de planuri literare...
pe geam e doar un bloc urât şi o toamnă strălucitoare.

De 14...

Ce-ai vrea să spun?

Să povestesc iar de colţuri şi cafea nu-i cu rost.

Pot spune că mi-a fost de-ajuns.

Că ai fost steaua mea

Stea mică şi rea.

Şi priveai pe furiş la rânduri de C

Şi-ţi fugea privirea dup-o Dacie crem

Berlină şi veche, doar un alt totem.

Vrei mai mult d-atât?

Mă scuz, nu mai pot.

Chiar de nu există, nu vreau îi ia loc.

Nu merge, nu ştiu...

Nu pot: mă bâlbâi.

Mă-ncurc cu ce rost?

Şi altele ce?!

Că tu eşti marea mea?

Şi iarna pe tine-n loc de valuri şi scoici

Aş vrea să te-aud, să te văd, să îmi cânţi?

Dar ar fi o minciună, doar un chin, blasfemii;

Când iarna pot fii pe o plajă pustie,

A mea şi a lor, să nu ştie nimeni

Ce vreau, ce gândesc, cât de mult a trecut

De când m-am rugat şi de când m-am născut.

Tu nu poţi fii marea, asta nu mi-o poţi lua.

Dar vara? Vara, da, vara

Fii viscol şi cancer şi gheaţă.

Vara fii rece, fii fără sens, tot ce-ţi doreşti.

Adu-mi aminte de iarnă, dacă vrei.

Şi primăvara şi toamna le poţi aduna,

Încurca, ameţii.

Dar eu tot îţi cer:

Lasă-mi iarna şi marea,

Pescăruşi şi nisip.

Lasă-mi soarele rece: e al meu, doar al meu.

Mai departe ce-ai vrea

Să auzi, tu, iubire?

Cam tot ce-am de zis?

Atunci mi-e simplu, banal, penibil de simplu:

Mă deprimi şi m-oftici.

Dacă m-ai pornit, ascultă-mă până la sfârşit.

Îmi strici orice stare, mă-nbeţi cu tristeţi

Ale tale, ale mele, ale altora beţi.

Mă îngheţi şi îmi urli că eu nu mai simt...

Îmi spui că mă uiţi şi să uit tot ce simt.

Mă arunci în uitare, într-un hau: în Tartar;

Mă disperi, mă intrigi, mă chinui-n zadar.

Continui? Sau stau, mă opresc şi te las...

Merg şi mai departe, spun stop şi mă-ntoc.

Ai vrut să ştii tot, m-ai făcut să vorbesc

Şi s-arunc în noi cu de toate şi tot.

Din nou, mă pierd şi mă bâlbâi, simt că mor.

De ce mai continui?

Mă pierd, pierd şi firul, s-o las baltă de-acum?

Ai fost ca o ploaie şi încă mai eşti:

Stingi, rupi, vindeci, semeni

Iubire şi pleci şi mă laşi

Doar cu nori şi tristeţi.

Ai fost ca un soare

Fierbinte de vară.

Ai ars, ai crescut şi-ai aprins într-o doară

Un suflet bolnav, făr'de capăt şi coadă;

Un suflet de om ce-a murit şi-a-nviat,

Şi-acum plânge ascuns

Într-un colţ, în zăpadă.

C-a plecat el soare şi-a venit iarăşi nor

Şi-a-ngheţat făr'de gând sentimente ce dor.

Ai fost ca un gând şi apoi ai plecat.

Am vrut să îţi spun cât de mult te iubeam.

Am uitat dar acum, şi regret, dar mi-e greu.

Am uitat şi de nervi, şi iubiri, şi cam tot

Şi-o să ard tot ce scriu, să rămână uitat.

Ura

"Pe Franz l-au picat. La anul va schimba şcoala. Toro a pierdut campionatul în ultima zi. Dar nu-mi mai pasă de nimic.

Tatăl meu mi-a spus că la CMC fac cu adevărat bombe. Într-o duminică a distrus toate coliviile lui pentru canari. În următoarea a reînceput să le facă. Mama este tot timpul la don Curio. Mai rău ca înainte. Dar nu-mi mai pasă de nimic.

Ascult muzică.

Toată ziua.

Toată noaptea.

Toate zilele.

Toate nopţile.

Vara pe care am aşteptat-o atât de mult a sosit. Acum aproape a trecut. În septembrie o să mă întorc la şcoală. Bunicul mi-a spus că dacă vreau pot să mă retrag de la contabilitate. O să îmi plătească el conservatorul din pensia lui. Dar nu-mi mai pasă de nimic.

Nu-mi mai pasă de nimic.

Nu-mi mai pasă de nimic.

Nu-mi mai pasă de nimic.

De nimic.

De nimic.

De nimic.

Lui Franz i-am cerut ca amintire unul din tricourile lui. Acela pe care era scris cu pixul EU ÎI URĂSC PE TOŢI. Îl am tot timpul pe mine. La întâlnirea cu Margherita nu m-am mai dus.

Ascult muzică.

Toată ziua.

Toată noaptea.

Toate zilele.

Toate nopţile.

Au dat jos şi stejarul meu. Era pe direcţia superautostrăzii. Mă uit la tricoul pe care-l am pe mine.

EU ÎÎ URĂSC PE TOŢI, stă scris.

EU ÎÎ URĂSC PE TOŢI.

EU ÎÎ URĂSC PE TOŢI.

EU ÎÎ URĂSC PE TOŢI."

"Pentru că Alice, chiar dacă mi se pare imposibil, nu mai este.

Nu.

Mai.

Este."

Ţara minunilor, Giuseppe Culicchia

Când citeşti o carte, aşa cum am citit-o eu pe aceasta, întâi de la început la sfârşit, apoi învers, ca în final să o iau la întâmplare, nu are cum să nu te marcheze ceva, un fragment, cât de mic. Pe mine m-au lovit aceste două pagini. Au dat jos şi stejarul meu.

Constatări.2

Amintirile se imprimă, se scufundă în memorie şi în final rămân doar pete în subconştientul nostru.

Colţuri şi cafea.

Pielea mea miroase a libertate şi cafea.

Aroma se vinde la colţ de stradă

Şi prin muzica mea.

La colţ de stradă găseşti de toate:

Găseşti soare, ţigări, lună şi vise.

Trăieşti un univers paralel care îţi usucă toţi nervii,

Îi permiţi să te consume pentru moneda universală de schimb:

Sfârşitul.

Luptăm pentru cauze care nici măcar nu ne aparţin,

Nu ne-au aparţinut şi nu o vor face vreodată;

Luptăm pentru nimicuri şi de toate,

Luptăm din obişnuinţă şi din lene.

La colţ se mai vând şi minciuni,

Căpşuni şi speranţe deşarte.

Sunt coşuri pline de boemie, butoaie de nostalgie,

Melancolie, viaţă, copilărie, urât şi frumos;

Se vând lipsuri pe bandă rulantă,

Cârpe cu suflete fumate, libertate ticsită de limite,

Urticarie, chef, stele, luni şi ani.

Se dă viaţă pe gratis şi se ia cu bani.

Se aruncă cu inimi, complexe, imaginaţie, promisiuni,

Prietenie, zodii, constatări

Ţi se iau banii pe nimicuri şi ţi se dau doar ca să accepţi nimicurile din sufletele colţului.

Constatări.1

E doar un mod de a spune bună, când de fapt, tot ceea ce doreşti e să spui adio. Şi ce faci atunci când ai în cale acest conflict de interese? Îţi faci tema la religie, poate e cea mai bună figură de stil pe care o pot folosi.

Constatări.0

Uneori îţi dai seama că, pe termen lung, deciziile tale nu sunt cele mai bune. Din păcate, realizăm asta prea târziu şi ajungem să fim măcinaţi de propriile alegeri.

Asta doar ca o altă constatare.

"She put him out like the burnin' end of a midnight cigarette"

Ness.

Lucruri fără rost. Depărtări inutile, lucruri prosteşti. Doruri imense şi alte prostii de genul.

Lumea se învârte într-un singur sens şi noi două pur şi simplu am ales să mergem invers. Am ales să luptăm împotriva curentului, să arătăm că se poate şi altfel. Că noi putem doar altfel, de fapt şi de drept.

Aşa că, nu ştiu, amintindu-mi de extinctoare, de plăcinte pe jumătate mâncate, amintindu-mi de baia fără uşă, de sărit pe geam, de jucat RE, de luat palme de la tine şi pissy, de plimbat prin C, de cumpărat 21 de brăţări care acum stau aruncate pe undeva, de vorbit cu domnul stomac, de stat cu orele pe hol, de vagoane de tren în care se auzea o singură voce going on and on and on about how great he is şi nuj câte alte prostii prin care am trecut, nu pot decât de zic că "wow, e doar juma de  an de când o cunosc pe copiliţa asta?".

So, as an end pentru această bolboroseală, I miss you kid, you're gonna go far:)...

Later edit: a trecut încă juma de an, aş mai adăuga sute de chestii dar nu are rost. Enjoy, my friend, chiar mi s-a făcut dor de tine. 

Minciuni.

A fost o zi simplă, banală. Nu am înotat prin gânduri, ca de obicei, nici măcar nu am avut timp să visez.

Totul a devenit scurt și la obiect, concentrat în patru ore de lungimi variate. Totul, într-un final, a devenit esența unei zile care nu merită amintită.

Azi am visat în nuanțe de turcoaz și am închis ochii la ciudățeniile din jur. Azi a plouat și ploaia mi te-a spălat din păr și te-a alungat, tristă, din mintea mea.

Dar asta nu mai contează. Pentru că bucăți mici din mine s-au dus odată cu picăturile reci, s-au rupt și au plecat, fără să mă lase să fug după ele.

Am pierdut ceva mai mult ca totul. O altă frântură din ceea ce am fost, un fragment din ceva ce nu voi fi. Dar atât. Restul a rămas în continuare, sub zâmbetul fără sentiment, îngropat într-o mare de vechi.

Dar am visat pe nuanțe de turcoaz și erai și tu, da, tu, pe acolo. Te uitai la mine cum înnebuneam în culori reci și nu ziceai nimic. Tăceai, cum taci mereu. Și nu îți păsa, cum, în ultima vreme, nu îți mai pasă. Dar erau ochii tăi, de culoarea aceea incertă pe care nici acum nu am descoperit-o, departe, având grijă de mine, ca de obicei. Și nu lipsea nici zâmbetul, mai plin ca al meu, mai real.

Dar visul s-a terminat și ziua a plecat odată cu el. M-a lăsat singură, doar eu într-o mare de ploaie turcoaz.

Albastru, cersetor, destin.

Pentru că ne trezim, la un moment dat, într-un tren, şi realizăm că e 17.

Revenire.

Mi-ai scris pe piele soarele şi luna şi m-ai lăsat să dorm visând la stele. Mai mult nu am cerut nicioată, pentru că nu am avut de ce.

Mi-ai amestecat zâmbetul cu praf de mare şi apoi ai suflat peste el ca să îl usuci aşa.

Mi-ai şters lacrimile cu nisip şi scoici şi le-ai aruncat spre cer sperând să scapi de ele.

Am luat-o de la capăt...