Constatari.9

'cuz I'll just make the mistake again.

Mircea Cărtărescu.

Steluțe în genele ei

Ningea pe Colentina şi erau steluţe în genele ei.
Tramvaiul patru cotea inzapezit la Sf. Dumitru
şi erau steluţe, steluţe, steluţe în genele ei.

Ningea, ningea, ningea peste Colentina
demult, demult...
da, dragii moşului, erau...
erau steluţe în genele ei.

Ningea pe firele de troleibuz, pe toneta de tichete ITB
ningea pe mustaţa mea şi pe gagica în roşu de alături
tramvaiele aveau ştergătoare de parbriz şi erau... hai, toţi în cor:
erau steluţe în genele ei.

Eram student, era studentă
eram eminent, era iminentă
şi erau steluţe în genele ei.
Aerul era rece, tramvaiele reci
maxi-taxiurile abia înfiinţate
mergeau toate pe patru roate
şi erau steluţe în genele ei.

Ningea uşurel, cu fulgi catifelaţi peste fabrica Stela
peste blocul lui Ghiu, peste pomii înzăpeziţi...
Ea spunea ceva, dar camera video n-are sonor
aşa că nu mai ştiu ce spunea.
Ea ma ţinea de mână şi tramvaiul patru trecea
şi ningea şi erau... da... da, dragii moşului...

Eu eram copil, ea era o copilă
eu stăteam la bloc, ea stătea la vilă
şi erau steluţe în genele ei.
Eu aveam viziuni, ea avea pandalii
restul e în "Poeme de-amor", precum ştii

dar lăsaţi-o baltă, copii:
erau steluţe în genele ei.
CORUL: Erau steluţe, erau steluţe, erau stelu-u-uţe
În ge...eeneee...leeeee... nele eeeeeeeeei!

Aici poemul ar trebui să se încheie
dar nu înainte de-a va da o cheie
a-ntregii întâmplări:
Ea e o fata de peste blocuri şi mări
acum e măritată, gravidă, n-are nici o importanţă.
Amorul nostru nemuritor s-a dus dracului
Acum nu mai sunt steluţe în genele ei.
Acum nu mai e nici o steluţă în genele ei.
Aşa, ca să ştiţi, dragii moşului.

Și mie-mi pasă.

Meriţi doar un simplu „marş”,

M-ai plictisit cu balivernele constante,

Prea repetabile, din săptămână-n săptămână.

M-aş apuca s-arunc din nou cu vorbe goale:

Oricum ele nu te lovesc ci,

Cu tot norocul pe care îl am,

Te ocolesc mârşave.

Şi nici nu-ţi spun că eu ţi le-am trimis.

E complicat. Am spus asta de mii de ori.

E complicat pentru că lucrurile se schimbă,

E complicat pentru că eu complic lucruri în general,

E complicat pentru că şi tu încurci destule.

E complicat pentru că nu e simplu.

Dar continuând, deşi nu ştiu de ce:

E complicat şi ne-adâncim în complicaţii,

Şi parcă doar aşa mai suntem şi noi liberi,

Plini de griji, iluzii, minciuni şi-alte prostii.

Sunt nori şi e aproape mai şi încă îngheţăm,

Probabil că asta ne-nrăieşte şi mai rău.

Adrian Păunescu.

Îmi pasă...

Mi-e dor de tine
Şi nu-mi ajung celelalte
Uite că un surogat
Pentru puritate
Nu s-a găsit.

Mi-e dor de tine
Mi-e tine de tine
Mi-e înlăuntrul meu de tine
Mi-e nu ştiu cum,
Mi-e nu ştiu ce,
Mi-e dor de tine ca de acasă.

Îmi pasă!

Gânduri rătăcite.0

Mă doare sufletul când o văd cum se chinuie să pară om. Știu că pare o răutate din partea mea să spun așa ceva, dar da, e trist când vrei să pari ceva ce nu ai cum să fi.

De ziua mea.

A mai trecut un an. Încep să uit fix chestiile pe care, ei bine, ar trebui să le știu în permanență.

Știu că aberez, dar parcă apar fire albe și parcă(sigur, de fapt) nu mai văd și aud la fel de bine. Și nici nu mai simt la fel de bine, încep să delirez, visele nu mai sunt la o parolă cu stelele, ci pline de negru și frustrări. De scris n-am scris niciodată cu adevărat, așa că nu o să zic nimic aici. Parcă și respiratul e mai cu lene, mai nou, ca să nu mai zic de citit și de gândit. Și completat formulare și compus diverse bucăți de hârțogăraie, ei bine, devine plictisitor și cu nimic ieșit din comun.

Îmi țin părul ciufulit, mai ciufulit ca înainte, poate, poate o să scot în evidență imaturitatea "mutrei" mele. Am ochii poate un albastru mai șters ca ieri, sper să fiu singura care observă. Zâmbesc mai rar, și atunci când o fac mă întreb imediat de ce, încep să iert și să nu mai țin minte toate prostiile.

Nu știu, m-am îmbolnăvit de o îmbătrânire forțată. Forțată de mine și de prostiile pe care le îndrug.

Fairytale gone bad nu pentru că e ceva rău, ci pentru că nimic nu mă trezește mai frumos dimineața.

Inutil.

E inutil să mai spun ceva. Dar totuşi o fac, doar de dragul de a mai trage de vreo două rânduri.

E inutil să mai cred că lucrurile se schimbă. Rămân îngheţate an de an şi întotdeauna dor la fel.

E inutil să zâmbesc. Şi aşa totul e o minciună.

E inutil să spun că ce spune ea e fals. E prea adevărat.

E inutil să mă uiţi la stele. Ele nu se uită înapoi.

E inutil să beau cafea. Încă nu am explicaţie pentru asta.

E inutil să visez. Nu se va întâmpla niciodată.

E inutil să vorbesc. Toată lume ignoră.

E inutil să tastez. Obosesc.

E inutil să citeşti aceste rânduri. Caută-ţi singur motive.

Constatare.8

Totul stă în proporţionalitate: tot ce primeşti e direct proporţional cu cât de mult munceşti. Dacă până acum nu erai obişnuită aşa, păpuşă, nu-i bai, te obişnuim noi.

Ultimele.

A trecut deja prea mult timp de când nu am mai scris rânduri pentru tine. Mai mult timp decât aş fi îngăduit în mod normal, presupunând, bineînţeles, prin reducere la absurd, că sunt normală.

A trecut mult timp şi de la ultimul zâmbet ce ţi-a fost incredinţat, dar asta, bineînţeles, este o numărătoare de zile pe care tu ar trebui să o veghezi. Şi a trecut mult timp de la acel ultim cuvânt şi asta e ceva ce ar trebui să numărăm împreună. Dar am uitat să numărăm sau poate am trecut de limita secundelor care au un nume.

Dar nu de asta îţi scriu, nu vreau să te păcălesc. Nu îţi ocup mintea cu cifre şi numere, pentru că ştiu că ele nu au absolut nicio valoare pentru o persoană ca tine. Cifrele sunt scăparea mea, aşa am ajuns să număr stele, fire de nisip, să adun şi să împart cerul, dar mai ales să caut rădăcini pătrate din sentimente şi nebunie. Pentru că, să ştii, nebunia chiar există şi e mai prezentă în mine acum, iarna, chiar dacă tu mi-ai spune că e primăvară deja. Probabil că frigul mă afectează sau, mai bine, frigul mă vindecă şi mă face aşa cum trebuie să fiu.

Mă încurc iar şi mă lungesc cu fraze ce nu îţi au rostul, explicaţii. Nu încerc să îmi găsesc scuze, cum fac în general. Sunt eu, acum, lovită de frig şi scriindu-ţi doar adevărul, purtat de val şi amestecat cu urlete de conştiinţă. Sunt eu, din nou, aşa cum nu m-ai cunoscut când iarna lipsea, căci masca mea de ceară a îngheţat şi s-a spart în sute de bucăţi şi mă tem că am nevoie de zile de primăvară ca să îmi fac alta.

Am realizat azi, când mergeam pe stradă, că totul e mult mai colorat decât mi-ai îngăduit tu să văd. Şi mai ales nuanţa aceea nebună de turcoaz pe care o prinde cerul când e furios pe mine că nu îi zâmbesc, mai ales aceea mă omoară şi mă aduce înapoi la viaţă, mă sugrumă şi apoi îmi suflă uşor plămânii cu aer. Dar tu nu ai cum să înţelegi asta, atât timp cât ochii tăi privesc doar cimentul aspru şi refuză să îşi ridice pupilele spre înalt. Dar nu o să îţi fac acum obeservaţii care oricum nu te vor influenţa, nu mă mai obosesc. Albastrul cerului, verdele nebun al mării şi bejul viu al nisipului, toate mi-au şoptit adevărul despre tine.

La început le-am spus că mint, că nu e adevărat. „Cum, el să fie atât de rău?” şi „E imposibil, el nu...”. Dar apoi mi-au dat peste nas, mi-au arătat că mă înşel.

Şi mă opresc aici, acum, pentru că deja am spus prea multe. Te obosesc, cel mai probabil, şi e exact ceea ce nu vreau sa fac. Nici nu ştiu ce vreau să fac, ca să fiu perfect sinceră, dar, într-un final, mai bine nu recunosc.


Noapte bună de acum, căci ştiu prea bine că citeşti scrisori doar seara şi ştiu sigur că pe aceasta o vei lăsa pentru final.

Cu lipsă de inspiraţie, 

Cris

Ambiguităţi.

Nu cred că e nevoie să spun ceva azi. Nu e nici !azi nu" nici "nu am chef azi". Este pur şi simplu departe de a fi necesar.

Ei şi simţurile.

Ei nu văd în jur nimic rău.
Ei nu aud nimic din zgomotul cotidian.
Ei nu gustă din realitatea iluzorie.
Ei nu miros irealul.
Ei nu simt.
Ei mint.
Ei sunt de piatră.

Pentru absenţe.

Cel mai trist e că banalul "You're gonna go far!" ţi se potrivea perfect. Păcat că au trecut zile, apoi săptămâni şi luni şi probabil că vor trece ani cu tine purtând o nouă mască, lipită perfect şi ascunzându-ţi realele trăsături. Nu mai pot zice unde vei ajunge din simplul motiv că...eu nu voi mai fi deloc pe-acolo.

Constatări.7

E timpul. în sfârşit, să spun "bună" şi să fie "pa", cum am înţeles de-acum că faci tu.


 
PS: Mie dor de vechi şi într-o zi o să îţi cer înapoi tot ce-i al meu şi-a rămas fumegând pe lângă tine. Poate-o să trânteşti, dar asta a fost mereu treaba mea, să te fac să spumegi de nervi.

Frustrări

"Când realizezi că un om te poate ignora şi tu nu îi poţi întoarce favorul ţi se taie filmul. Atunci poate realizezi că oamenii sunt prea intriganţi pentru a fi realmente necesari."

Citat din gânduri cotidiene.

Ignorance is bliss

Constatări.6

Domnişoară, florile-aduc primăvară, visează mai mult şi crede mai mult, şi soarele o să apară...